Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle
de Timothée de Fombelle
Tipărită la editura YoungArt
Cine este Timothee de Fombelle? Este un scriitor francez născut în 1973 care după o copilărie paradisiacă, așa cum o descrie în interviurile date, devine profesor iar mai apoi scenaristul unor cunoscute piese de teatru. În 2006 își face debutul și în literatura pentru adolescenți, cu Toby Alone, ori Tobie Lolness cum e denumită traducerea în română a ei, carte apărută la editura Arthur. Cartea a cărei recenzie o scriu aici e apărută în 2018, după altele la fel de interesante și descrie aventura lui Joshua Perle printr-un amestec de fantezie și ficțiune istorică captivând atenția atât prin confuzia voită a descrierilor cât și prin felul alambicat de a descrie trei fire narative, a trei personaje, care se împletesc într-așa fel meșteșugit încât se întâlnesc înspre finalul poveștii.
Primele pagini ale cărții sunt dintre cele care se citesc cu ochii cât cepele, neînțelegând întocmai lesne acțiunea, dar stârnind peste măsură curiozitatea cititorului. Apoi apar ingredientele potrivite unui basm, cu zâne și prinți, pentru ca la doar câteva pagini mai apoi să te simți transferat în lumea din timpul celui de-al doilea război mondial, cu un lagăr german de prizonieri, un mic magazinaș parizian ori un băiat fugar înfruntând haite de câini, pereți cu valize și făcând...fotografii. Bizar înșirate lucrurile în felul acesta dar autorul reușește să pară firească alăturarea lor dând frâu liber imaginației fiecăruia dintre cei care-i citesc cartea. Peretele acela cu valize încă-mi răvășește amintirea momentului, imaginându-mi propria-mi trăire în apropierea lui. Iar despre bezelele din magazinașul parizian vă las pe voi să le reimaginați propriilor voastre trăiri. De asemenea, dacă în carte migdalii culeși îl poartă pe Joshua înspre amintirile lumii din care provenea, fiecăruia dintre noi, gustul dulceag ușor amărui al marțipanului creat în cofetăria parisiană a familiei sale adoptive ne poate stimula gustul copilăriei pe care tocmai ce o trăim, cu proaspete amintiri abia create și cu o mare dispoziție la a ne imagina lumi noi.